Superfoto, cu Allview Soul X6 Xtreme

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Allview a lansat un update de soft pentru flagship-ul Soul X6 Xtreme, care se axează pe îmbunătățirea capabilităților foto/video și pe protecția camerei frontale.

Noua versiune aduce o creștere substanțială a calității imaginilor capturate cu camera principală, precum și cu cea frontală.

Modul AI devine implicit la realizarea fotografiilor, iar utilizarea algoritmilor avansați de inteligență artificială conduce către obținerea unei imagini spectaculoase. Acum, identificarea elementelor din cadru se face mai rapid și precis, iar ajustarea parametrilor camerei se realizează instant.

 

 

O altă noutate este creșterea rezoluției, pentru capturile în modul superfoto, la 96 megapixeli. Utilizatorii vor avea parte de o experiență fotografică remarcabilă, bucurându-se de cele mai fine detalii.

Update-ul de soft integrează de asemenea noi funcții foto, precum: GIF, Filtru culoare, Panorama, Slow motion, Scanare QR, într-un nou UI atractiv si intuitiv.

Și capabilitățile camerei frontale sunt îmbunătățite, prin reducerea zgomotului din imagine, în condiții de luminozitate scăzută. Utilizatorii vor obține cu X6 Xtreme selfie-urile dorite indiferent de locul în care se află, în club, la restaurant sau pe stradă, după lăsarea întunericului.

Pop-up camera primește un plus de protecție, cu opțiunea de retractare automată în cazul căderilor accidentale. În momentul in care senzorul gravitațional detectează o mișcare bruscă, retrage automat camera frontală, protejând-o de o posibilă deterioarare.

Update-ul aduce un plus de calitate și filmării video cu camera principală, astfel imaginea devine mai cursivă, în special în cadrele cu mișcare rapidă.

Pe lângă îmbunătățirile aduse camerelor telefonului, update-ul oferă și cele mai noi patch-uri de securitate Google. Astfel, protecția datelor utilizatorului crește semnificativ. Update-ul este disponibil OTA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *